Cum am început să îmi "depășesc condiția"
Limba română nu era, pentru mine, materia preferată când eram copil. Cărțile le citeam doar daca era scurte, amuzante și cu poze multe. Și asta cu toate că am crescut într-o familie care avea o bibliotecă generoasă.
Photo: Shiho
De cele mai multe ori, atunci când eu și sora mea ne plictiseam, scoteam cărțile din bibliotecă și le așezam, muchie langa muchie, până când făceam un drum din ele. Plecam apoi într-o călătorie care ne ducea dintr-o parte în alta a sufrageriei. Erau labirinturi, drumuri înfundate, poduri rupte peste prăpăstii adânci și întunecoase, câteodată erau înguste, iar alte dăți erau drumuri largi. Această cale desfășurată în fața noastră ne invita parcă la explorare și descoperire.
Alteori, scoteam toate cărțile din bibliotecă doar pentru a le aranja la loc. Era plăcut să ne plictisim.
Aceasta era pe atunci cea mai frumoasa parte a cărților. Am crescut înconjurat de cărți.
Cărțile pe care le citeam cu plăcere erau cele cu povești nemuritoare, povești scurte pe care puteam să le încep și să le termin în aceeași zi.
Lecturile obligatorii erau alta poveste. Cărți groase, capitole lungi care începeau și uitau să se mai încheie. Si cel mai important, nu aveau poze. Dar le-am citit. Nu știu dacă pe toate, însă am citit.
Din rezumatele și comentariile nenumărate, am întâlnit la acea vreme ideea că unele personaje și-au depășit condiția. Mă intriga. Era o expresie care pe atunci nu avea mare sens în mintea mea, pe harta mea. Oare ce era acea condiție și de ce trebuia depășită? Ce îi aducea personajului dacă își depășea condiția? Care erau metodele prin care sa îți depășești condiția? Atât de multe întrebări rămase la acea vreme fara răspunsuri. Era acea lipsă de sens și finalitate pe care am simtit-o în lucrurile pe care le învățăm la școala.
Ceva din interiorul meu de copil mi-a spus atunci să caut. Ce căutam? Nu mi-era foarte clar, însă în adâncul sufletului vroiam sa am o viață frumoasă, orice ar fi însemnat acest lucru.
La vremea adolescenței ani, luând tiparele de gândire pe care le preluasem până atunci de la familie, societate și religie, am plecat să îmi depășesc condiția. De fapt doar am dat examen și am intrat la un liceu militar.
A fost și prima oară când am avut un obiectiv clar, să intru la liceu, măsurabil, să iau examenul cu nota de trecere, motivant, să reușesc să plec din oraș, realist, la acel moment din viața mea, și delimitat in timp, știam calendarul de admitere. Acum îmi dau seama că a fost primul meu obiectiv SMART. Am aflat despre aceste obiective mult mai târziu 😂
La acea vârstă, forțat de noul mediu, am început să devin conștient de zbuciumul meu interior și exterior, pe care nu știam cum să îl gestionez. Eram pus în situații noi cu care nu mă mai confruntasem până atunci.
Acum îmi dau seama că am fugit de mediul in care crescusem până atunci în căutarea a ceva diferit și nou. Nu știam atunci ce, însă ceva din interior mi-a spus că asta este calea mea, atunci.
Este surprinzător și totuși atât de normal cum ne alegem carierele și drumul în viața având la bază tiparele văzute în copilărie. Ai nevoie de curaj, un pic de nebunie și încredere în curgerea vieții că să pleci pe drumul tău.
A fost primul pas în depășirea condiției mele. Au urmat alți pași, însă primul a rămas clar și drag în amintirea mea.
Care a fost pentru tine primul pas în depășirea condiției tale?
Care a fost prima acțiune curajoasă pe care ai luat-o, chiar daca ai fost sfătuit altfel de către ceilalți?
Care au fost primele tale întrebări?
Lasă un mesaj și hai sa facem împreună alți pași în depășirea condiției noastre către cea mai bună variantă a fiecăruia, oricare ar fi aceasta.
Suntem fiecare pe drumul său și totuși suntem împreună.
Sa îți faci o călătorie frumoasă!